Limba română
robertoroby91
2016-04-09 06:35:39
Doua idei principale/secundare la textul Omul si martoaga
Răspunsuri la întrebare
vikaivanov
2016-04-09 11:13:45

Evoluţia în spirală a istoriei face, probabil, ca regizorul să reactualizeze triumful unui visător, precum este şi personajul central al acestei comedii lirice. Anca Bradu vede în Chirică, umilul arhivar, nu numai un om batjocorit de ceilalţi, un "perdant sublim", ci şi un "bonom tandru", care ştie cum să nu se lase înfrânt de aroganţa celorlalţi. Deşi are o slujbă ştearsă şi o duce greu (veşnic dator cu chiria), caută să iasă din această condiţie apăsătoare cumpărând (cu bani împrumutaţi!) un cal de curse, pe Faraon al V-lea, o gloabă care stârnea mereu hazul galeriei, fiindcă sosea mereu ultima la potou. Distribuirea actorului Daniel Badale în rolul lui Chirică s-a dovedit o idee sclipitoare. Actorul, cu o fizionomie blajină, conferă o expresivitate nuanţată şi controlată a jocului, dând veridicitate portretizării. Realizează, cu fineţe, un Chirică capabil să-şi sacrifice familia, imaginea publică, prieteniile, economiile de dragul unei aparente himere, întrezărind izbânda acolo unde toţi vedeau prăbuşirea, falimentul. Daniel Badale aduce nuanţe realist-pitoreşti, fiind stăpân pe gestul dramatic. Regizorul a exploatat mai mult latura realistă a piesei demonstrând că "omul cu mârţoaga" este plămădit după o altă "reţetă"; nu pică în capcana simbolurilor ce-ar putea fi zărite la tot pasul. Susţinut de prietenul Varlam şi de Fira,  fata în casă, Chirică îndură cu stoicism sărăcia şi batjocura fiind, în fond, un lucid.

Adăugați un răspuns