Limba română
muzica06
2016-04-23 02:08:24
Alcătuiţi un text de minim 20 r despre diferenţele dintre ORIENT şi OCCIDENT.
Răspunsuri la întrebare
mariaagatha201
2016-04-23 06:24:58

Stiinta a dat lumii cea mai mare putere asupra naturii, a ajuns sa organizeze si sa domine fortele ei, dar nu a izbutit sa organizeze si sa cunoasca pe deplin omul. Nu mai este o chestiune de meditatie filosofica constatarea ca Europa trece printr-o criza. Toate categoriile sociale au fost cuprinse de panica incertitudinii. Nimic nu mai apare sigur, orice are un caracter de inspaimantator provizorat. Oswald Spengler va scrie in acest sens, ca fiecare cultura are un destin circular ca si omul: se naste, ajunge la maturitate, apoi moare. Cultura occidentala ar fi ajuns in ultima faza, aceea a batranetii; astazi se gaseste intr-o stare de disolutie. Dupa Oswald Spengler criza culturii occidentale sta in rasturnarea valorilor. Putem spune ca este si adevar si eroare in afirmatia lui. Simplul fapt de a rasturna valorile instaurate in trecut, nu poate constitui un declin. Daca privim omenirea, in ansamblul ei, ca o singura fiinta, putem constata ca ea si-a schimbat continuu modalitatea vietii de la primitivi si pana astazi. In particular, Occidentul poate fi reconstituit istoric, ca o realitate permanent schimbatoare; s-a crezut totdeauna ca idei sau doctrine, forme si institutii invechite pot fi inlocuite prin altele mai bune si mai potrivite cu mentalitatea unei epoci. Ar fi, astfel, omenirea in permanent declin? O astfel de afirmatie nu poate fi sustinuta, fiindca ar pune perfectiunea in oamenii primitivi, in nuditatea conceptuala a intelectului. O criza nu poate fi o simpla rasturnare de valori, ea consta in inlaturarea celor care au avut o circulatie universala, fara a fi inlocuite cu altele. Daca in arta introducem alte principii, nu ne aflam in fata unei crize, ci in fata unei schimbari mai adecvate mentalitatii momentului. Deci, criza exista, daca excludem, pur si simplu, valorile vechi fara a le inlocui; sau daca le substituim altele noi, mai restranse decat cele vechi. Daca examinam situatia Occidentului, putem observa o stare de confuzie prin respingerea a ceea ce forma un principiu mai vast, in folosul unui principiu mai redus. Este o goana nebuna dupa principii, care se improvizeaza, neavand decat o valoare particulara. Consider ca aceasta criza a Occidentului nu se caracterizeaza prin rasturnarea valorilor, cum credea Spengler, nu atat prin faptul ca valorile nu mai fac parte din insasi existenta noastra, ci mai curand prin inexistenta vastelor valori susceptibile sa ordoneze, sa centreze intreaga activitate a omului in familie, in societate, in omenire. Daca principiul mai inseamna si ceea ce este esential, putem vedea ca intreg conflictul lumii actuale consta in disparitia treptata a esentialului. Occidentul s-a pierdut in detalii, si-a pierdut orizontul din cauza aprofundarii amanuntului; astfel, si-a pierdut marile probleme si in aceasta consta criza lui. Se poate constata o preocupare demonica de "a face". Primatul faptului conduce astazi viata individului justificand activitatea lui prin idei particulare, gasite ad-hoc; Occidentul a rasturnat problema; nu mai este vorba de a arata daca o actiune se integreaza intr-un sistem de idei si este compatibila cu el, ci de a gasi idei particulare care sa explice o anumita activitate. Occidentul are aceasta dorinta de a schimba, de a face perfecte toate lucrurile; de aici urmeaza o agitatie perpetua, o neliniste permanenta care incarca sufletul europeanului cu un dinamism bizar, sursa tuturor solutiilor depline, pe care le construieste pentru a le abandona si asa, la nesfarsit. Raportandu-ne la trecut, exprimam gresit decadenta Europei, deoarece tristetea contemporana este in fond recunoasterea unui ideal neimplinit, a unui viitor mai bun, pe care forta inteligentei Occidentului putea sa-l realizeze si nu l-a realizat. Este in toata Renasterea si in toata perioada istorica, de la ea si pana la noi, un sentiment de neterminat. Aceasta ar fi singura problema reala, care se ridica in mod obiectiv si care arata ca nu poate fi vorba de un declin al Occcidentului. Daca ne vom opri asupra culturii orientale, vom observa ca exista o solidaritate completa intre om si natura, intre societate si Univers. Astfel, a cunoaste natura inseamna a cunoaste omul. Omul si natura nu constituie doua regnuri separate, ci o existenta unica. In cazul culturii chineze, natura nu e regizata de legi abstracte, in chipul cum le intelegem noi, ci de ordine. Gandirea chineza nu se desfasoara pe principii particulare, pe opinii filosofice individuale, ea are o structura comuna si fiecare ganditor se integreaza in gandirea traditionala. Trebuie sa vedem in acest caracter rezultatul unei mentalitati diferite, o pozitie a omului in fata naturii, alta decat a noastra. In loc sa impuna naturii, el cauta sa se adapteze, sa-si gaseasca locul si misiunea lui in lume, cauta ordinea. De aceea, principiul superior si unic care prezideaza intreaga gandire si desfasurarea lumii este Tao, ordinea principala.

Adăugați un răspuns